Victorie BMW 120d la Hungaroring 12h

cursa_de_24h_de_la_nrburgring_medium_1600x12002

Echipa ce foloseşte un model 120d a încheiat pe locul al şaselea în clasamentul general

“BMW Team Hungary with EfficientDynamics” s-a impus în clasamentul categoriei diesel la cursa de anduranţă din Ungaria, cu durata de 12 ore, ce a avut loc la 10 octombrie. Echipa, care foloseşte un model BMW 120d, a încheiat pe un remarcabil loc al şaselea în clasamentul general. Modelul BMW 120d pilotat de László Palik, János Vida, Csaba Walter şi Gábor Wéber a parcurs 329 de tururi de-a lungul cursei, care a început la ora 10.00 şi s-a încheiat la ora 22.00 (ora locală). Viteza medie a echipajului maghiar a fost de 119,660 km/h, cel mai rapid tur a fost parcurs cu timpul de 2:00,850, iar viteza maximă atinsă a fost de 201 km/h. Echipajul, care a făcut doar şase opriri la standuri, nu a întâmpinat nici un fel de probleme tehnice pe durata celor 12 ore, iar maşina BMW 120d cu numărul de concurs 33 a avut o evoluţie perfectă.

Celelalte maşini înscrise de Schubert Motorsport (care a şi asigurat asistenţa echipei maghiare), BMW Z4 M Coupé şi BMW 320d, au realizat rezultate de excepţie. Modelul Z4 M, pilotat de un echipaj din Germania, Norvegia şi Danemarca, a câştigat cursa, în timp ce versiunea 320d, care s-a dovedit un adversar serios pentru echipajul maghiar, a terminat pe locul al şaptelea în ierarhia generală şi pe a doua treaptă în cea a categoriei diesel, după BMW Team Hungary.

Organizatorii olandezi au folosit ca Safety Car pentru această cursă un automobil BMW. Din fericire, de-a lungul celor 12 ore nu au fost incidente majore. Modelul X6 xDrive50i a fost trimis în cele din urmă pe circuit o dată cu apariţia ploii după lăsarea întunericului.

În timpul calificărilor ce au avut loc vineri, BMW Team Hungary with EfficientDynamics a stabilit un timp de 2:00,217, ceea ce a reprezentat pole position pentru categoria D2.

Echipajul maghiar s-a calificat pe locul al 11-lea, înaintea modelului BMW 320d aliniat de Schubert Motorsport 2, într-o sesiune în care cerul a fost înnorat, dar pista s-a menţinut uscată. Piloţii s-au întâlnit cu o scurtă aversă în ziua cursei şi, chiar dacă cerul s-a menţinut înnorat, asfaltul s-a uscat, iar pneurile de ploaie nu au fost necesare. Csaba Walter a luat startul la ora 10.00, de pe locul al 11-lea. Printr-un pilotaj atent şi fără nici un fel de probleme în timpul intrărilor la standuri, el a reuşit să urce până pe locul al optulea în clasamentul general. László Palik a preluat apoi volanul şi, graţie evitării oricăror erori, a îmbunătăţit poziţia, ceea ce a făcut posibil ca Gábor Wéber şi apoi János Vida să se menţină pe locul al şaptelea. În momentul în care un automobil Porsche a ieşit din cursă în timpul după-amiezii, echipajul maghiar a mai urcat un loc, pe al şaselea, înaintea modelului BMW 320d înscris de Schubert Motorsport. Cele două maşini rivale s-au implicat într-un duel interesant, în care tensiunea a fost mai mereu prezentă. În final, după cele 12 ore de cursă, ecartul dintre cele două echipaje a fost de numai patru secunde. Cvartetul din Ungaria a fost cel care s-a impus în cele din urmă în această dispută, în care consumul redus al modelului 120d a jucat un rol foarte important.

Csaba Walter, care a câştigat clasamentul clasei şi la ediţia anterioară a cursei de 12 ore de la Hungaroring, a fost foarte mulţumit de rezultat: “Toţi membrii echipei au făcut ceea ce trebuiau să facă: mecanici, piloţi şi toţi ceilalţi care i-au susţinut. Maşina a funcţionat perfect şi a înregistrat aproape acelaşi timp în fiecare tur. Tactica remarcabilă şi schimbările reuşite au contribuit la acest rezultat de excepţie. Sunt foarte fericit.”

Modelul de curse BMW 120d

Date tehnice:
Lungime: 4.227 mm
Lăţime: 1.845 mm
Înălţime: 1.360 mm
Ampatament: 2.660 mm
Ecartament: 1.650 mm
Masa maşinii: 1.135 kg (cu pilot)
Rezervor / combustibil: 100 litri, motorină
Şasiu / caroserie: construcţie unitară din oţel, cu celulă de securitate sudată, realizată din tuburi de oţel deosebit de rigide
Transmisie: cutie de viteze manuală, 6 trepte
Suspensie: ax cu arcuri şi dublu braţ, cu bară antiruliu reglabilă (faţă)
ax cu multibraţ, cu bară antiruliu reglabilă (spate)
Amortizoare: Sachs, reglabile, cu patru poziţii

Motor:
Tip: diesel, cu patru cilindri în linie, cu turbocompresor pe evacuare
Capacitate: 1.995 cmc
Alezaj x cursă: 84 mm x 90 mm
Raport de compresie: 15:1
Putere maximă: 245 cp @ 4.200 rpm
Cuplu maxim: 450 Nm @ 3.000 rpm
Turaţie maximă: 5.000 rpm

Electronică:
Gestiune a motorului: electronică DDE, monitorizare pe alimentare

Lasa un Comentariu

Cum Poti Comenta
Introduce informatiile tale personale in formularul din stanga, sau poti sa te autentifici cu contul tau de pe Facebook prin simpla apasare a butonului acesta. Login via Facebook: