Salonul auto de la Geneva: Premiera mondiala a noului BMW Seria 5

2011-bmw-5-series-geneva-motor-show-881

Ieri, in fata unei audiente formata din jurnalisti si oameni de presa, BMW a prezentat noul BMW Seria 5 2011 la Salonul auto de la Geneva. Unul din cele mai asteptate BMW-uri ale anului si-a facut intrarea in scena pe fundalul unui spectacol ce a avut ca tema principala EfficientDynamics.

Impreuna cu limuzina Seria 5 F10, BMW a prezentat si viitorul lor proiect hibrid, Seria 5 ActiveHybrid.

Dupa cum subliniaza BMW, designul noii Seria 5 a luat o turnura evolutiva de aceasta data, in contrast cu modelul E60 considerat a avea un design avangardist. Liniile de design sunt elegante dar si sportive, se desfasoara elegant de la partea fata pana la spate, si formeaza suprafete convexe si concave generoase.

Partea frontala e mai putin impunatoare decat la Seria 7 sau modelele 5 GT, are o prezenta mai neutra. Grila rinichi mai mica se imbina armonios cu designul de ansamblu si cu imaginea unei limuzine sportive de lux Seria 5.

2011-bmw-5-series-geneva-motor-show-401

Farurile au multe elemente de design comune cu 5 GT si iata ca sunt prezente bineinteles aceleasi inele de lumina. Farurile sunt usor modificate fata de cele ale Seria 3, si mult mai mici decat cele ale Seria 5 GT. Dar cu toate astea, ele raman destul de diferite, comparativ cu ale altor modele. “Spranceana” ramane o caracteristica importanta in designul farurilor, si confera masinii acea privire “rea” dupa care a tanjit o mare parte dintre noi.

Trecand la partea spate a masinii, dupa cum am mai spus, am observat imediat distinctia clara intre noul Seria 5 si Seria 3, si chiar nu e nevoie sa fii fan BMW ca sa faci diferenta intre ele.

2011-bmw-5-series-geneva-motor-show-401

La interior avem parte de lux, noul Seria 5 2011 avand in comun cu Seria 7 si 5 GT o serie de elemente de design cu optiuni similare, dar nu identice. Prezenta elementelor comune la aceste modele ajuta la reducerea costurilor BMW, dar reuseste sa ofere in acelasi timp interioare de lux distincte.

Interiorul Seria 5 F10 este mai mare, mai spatios si mai atractiv decat al generatiei anterioare E60. Are elemente de design de calitate, preluate de la noua Seria 7, si aduce inapoi elementele sportive intalnite pe modelele E39 ale anilor 90, incepand cu plansa de bord orientata catre sofer. Comparativ cu 5 GT, care are o plansa de bord similara, orientata spre sofer, consola centrala la noua Seria 5 este si ea usor inclinata si imbunatateste astfel conexiunea dintre sofer si masina.

2011-bmw-5-series-geneva-motor-show-691

Suprafetele convexe/concave pot fi intalnite si la interior, pe panoul de bord, prelungindu-se pe latura pasagerului si imbinandu-se cu linia de design a usii.

Optiunile de culori si materiale dau si mai mult impresia de lux personal si de intrepatrunderea liniilor si suprafetelor la interior. A fost acordata o mare atentie acestor detalii, unul dintre ele fiind linia discreta ce strabate partea din plansa de bord din fata pasagerului din dreapta (Mai multe detalii despre designul interior vom afla din interviul cu Marc Girard, Director de design interior).

Va invitam sa urmariti galeria foto cuprinzatoare.

BMW Motorrad

Comentarii

©2026 BMW BLOG ROMANIA.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

BMW BLOG ROMANIA aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account