Analiza comparativa de vanzari 2011: BMW vs. Audi vs. Mercedes-Benz. BMW, lider al pietei premium si in 2011

BMW Group si-a pastrat si in anul 2011 pozitia de lider al pietei de masini premium, cu 1.668.982 unitati vandute (BMW, MINI si Rolls-Royce), acestea fiind cele mai bune rezultate de vanzari inregistrate vreodata in istoria companiei, in crestere cu 14,2% fata de 2010 (1.461.166 unitati).

Ca si in cazul analizei de vanzari pentru anul 2010, si in cazul de fata ne vom ocupa de situatia vanzarilor pentru marca BMW, in comparatie cu concurentii sai Audi si Mercedes-Benz, la nivel global, european si local.

Haideti sa vedem mai intai care au fost principalele tendinte in piata auto premium in anul 2011:

  • A continuat expansiunea celor trei mari producatori pe piata chineza: vanzarile din China au crescut cu peste 30% pentru Audi, BMW si Mercedes-Benz: pentru Audi, China a devenit principala piata, depasind Germania
  • Oferta de produse s-a diversificat si mai mult, constructorii incercand sa acopere cat mai multe nise, si sa lanseze modele noi care sa contracareze ofertele existente ale concurentei
  • Fiecare marca a lansat un numar impresionant de modele si facelifturi noi
  • Cresterile de vanzari inregistrate de cei trei mari producatori de masini premium BMW, Audi si Mercedes-Benz au fost mai mici decat cresterea 2010/2009, in ce priveste numarul de unitati vandute.
  • Cu toate acestea fabricile au avut si in 2011 intarzieri: clientii Audi au trebuit sa astepte in medie 3-4 luni pentru A6 sedan, sau 10 saptamani pentru Audi A3. Clientii BMW au avut de asteptat in medie 3 luni pentru un model, sau chiar pana la 6 luni pentru noul BMW X3.

Audi, BMW si Mercedes-Benz au lansat in 2011 peste 40 modele noi, facelifturi si concepte, dublu fata de 2010

BMW:: BMW Seria 1 Coupe si Cabrio – facelift, BMW Seria 6 Coupe si Cabrio, BMW Seria 1 M Coupe, noul BMW Seria 3 F30, noul BMW X3, BMW X6 facelift, BMW Seria 1 F20, BMW M5 Concept, BMW ActiveHybrid 5, BMW Seria 6 Gran Coupe, noul sub-brand i: i3 si i8, sub forma de concept, BMW Vision ConnectedDrive

Audi: Audi Q3, Audi A6, Audi S6, Audi S6 Avant, Audi S7, Audi S8, Audi A6 hybrid, Audi A8, Audi A3 Sportback, Audi A3 Sedan Concept, Audi RS3 Sportback, Audi A2 Concept, Audi A8 Hybrid, Audi R8 e-tron, Audi R8GT Spyder, Audi Urban Concept si Urban Spyder Concept

Mercedes-Benz: C-Classe Coupe, B-Classe, B-Classe E-Cell Plus, Mercedes-Benz F125 Hydrogen Gullwing, Mercedes-Benz ML, Mercedes-Benz SLK Roadster, Mercedes-Benz SLK 250 CDI, Mercedes-Benz SLK 55 AMG, Mercedes-Benz SLS AMG Roadster, C 63 AMG Coupe Black Series

La nivel global, BMW este si in 2011 cel mai de succes brand de autovehicule premium din lume.

Cu 1.38 milioane unitati vandute in 2011, reprezentand o crestere a vanzarilor de 12,8% fata de 2010, BMW este cel mai de succes brand de autovehicule premium din lume.

In 2011 veniturile au fost de 63.229 m Euro pentru intreaga divizie auto a BMW Group, in crestere cu 16,8% fata de 2010. Audi a inregistrat venituri de 44.100 m Euro, in crestere cu 24% fata de 2010, realizare datorata in mare parte pietei chineze care a crescut cu 37% fata de 2010 si unde Audi este lider in segmentul premium. Mercedes-Benz a inregistrat venituri de 57.400 m Euro, pe locul doi ca valoare.

BMW a avut si in 2011 cresteri ale vanzarilor pe toate pietele, pe toate continentele, cele mai importante piete pentru BMW fiind Germania, SUA si China. Principalele motoare ale vanzarilor au fost modelele BMW Seria 5 si gama X, in special noul X3.

Seria 3 este si in 2011 cel mai bine vandut model BMW, desi vanzarile au fost in usoara scadere fata de 2010, cu 4%, datorita schimbarii de generatie, noul Seria 3 F30 fiind lansat spre sfarsitul anului.

Seria 5 este in continuare pe pozitia 2, cu cresteri spectaculoase de 57% fata de 2010, aferente vanzarilor noului model F10, urmand apoi noul X1, care a fost vandut in 126.429 unitati, depasind atat X3 cat si X5. Cea mai puternica crestere au inregistrat-o vanzarile de BMW X3, de 156%, impulsionate de lansarea noii generatii F25 la sfarsitul anului 2010.

Explicatia scaderii vanzarilor pentru modelele Seria 1, Seria 3 sau X6 este ca acestea au fost inlocuite de noile generatii sau de versiunile facelift.

Audi – cea mai mare crestere procentuala a vanzarilor la nivel global, trece pe pozitia 2 depasind Mercedes-Benz

Pe locul doi se situeaza Audi, constructorul din Ingolstadt reusind in 2011 performanta de a depasi Mercedes-Benz la numarul de unitati vandute. In 2011 Audi a vandut 1.302.659 unitati, inregistrand cea mai mare crestere dintre cei trei constructori, de 19.2%. Motorul cresterii a fost piata chineza si modelele Audi A4, A6 si Q5.

Primele modele Audi ca vanzari sunt A4/A5 – 434.248 unitati, urmate de Audi A6 cu 229.215 unitati, Audi A3 cu 186.968 unitati si Audi Q5 cu 176.084 unitati. Cu exceptia modelului A3, toate celelalte modele au inregistrat cresteri ale vanzarilor, cele mai spectaculoase fiind de 101% pentru limuzina A8.

Mercedes-Benz a inregistrat in 2011 vanzari de 1.260.704 unitati, in crestere cu 8% fata de anul anterior. Cele mai bine vandute modele au fost cele din Clasa C, GLK si ML.

Dupa ce am observat structura vanzarilor pentru fiecare constructor in parte, haideti sa vedem cum se compara intre ele vanzarile pe modele ale celor trei mari marci Audi, BMW si Mercedes-Benz. Graficul de mai jos ne prezinta numarul de unitati, iar modelele au fost grupate pe clase.

BMW – lider de vanzari la clasa SUV si clasa mare. Mercedes-Benz – lider de vanzari la clasa compacta si clasa de lux. Audi conduce in clasa medie si SAV.

In clasa compacta, lider este ca si in 2010 Mercedes-Benz Clasa A/Clasa B, cu 194.133 unitati vandute, urmat de Audi A3 si BMW Seria 1.

La clasa medie Audi A4/A5 e pe primul loc, cu 434.248 unitati vandute, urmate de BMW Seria 3 si Mercedes Clasa C/CLK.

Suprematia clasei mari a fost obtinuta anul acesta de Seria 5, cu 310.050 unitati, care a depasit Mercedes-Benz Clasa E, cu vanzari de 244.341 unitati.

BMW mai este lider la Clasa SAV-urilor entry-level, unde domina X1, precum si la clasa SUV-urilor, unde domina X5/X6 cu 145.649 unitati.

Clasa de lux a fost adjudecata in 2011 tot de catre Mercedes-Benz, unde Clasa S a inregistrat 68.969 unitati vandute, doar cu putin peste cele 68.774 unitati Seria 7 vandute.

Audi este lider si la clasa SAV-urilor, Q5 inregistrand in 2011 176.084 unitati vandute.

Iata si evolutia lunara a numarului de unitati vandute de catre cei trei constructori pentru anul 2011, evolutie ce indica sezonalitatea vanzarilor:

Lunile martie, septembrie si decembrie au fost cele mai bune pentru BMW, cu vanzari de cca 134.000 unitati si respectiv 128.000 unitati. In cazul Audi varfurile au fost in lunile martie si septembrie, cu valori de cca. 125.000 si respectiv 120.000 unitati. Mercedes-Benz a inregistrat cele mai bune vanzari in martie, septembrie si decembrie, la fel ca si BMW, dar cu valori de circa 120-124.000 unitati.

Incepand cu luna februarie 2011BMW a inregistrat constant un nivel superior al vanzarilor fata de concurentii sai.

In Europa, clasament neschimbat fata de 2010: Audi este in continuare lider pe piata, urmat de BMW si Mercedes-Benz

Piata auto europeana a scazut in 2011 cu 1.4% pana la 13.6 milioane unitati, marcand al patrulea an consecutiv de declin. Cu toate acestea, producatorii de modele premium au inregistrat cresteri importante ale vanzarilor. Vanzarile de modele Audi au crescut cu 9%, cele de modele BMW cu 5,1%, iar Mercedes-Benz cu doar 0.4%. Iata situatia vanzarilor pe continentul european si cum si-au disputat cei trei producatori premium cota de piata:

1. Audi – 680.262 masini noi inmatriculate – isi mentine pozitia de lider ca si in anii precedenti. Cota de piata: 5%, in crestere fata de 4,5% in 2010.
2. BMW – 641.737 masini noi inmatriculate.. Cota de piata: 4,7% fata de 4.4% in 2010.
3. Mercedes-Benz – 591.750 masini noi inmatriculate. Cota de piata: 4,4%, fata de 4.3% in 2010.

Piata autoturismelor din Romania – scadere de 11% fata de 2010. Mai multe marci premium au inregistrat cresteri.
1. BMW – crestere de 28.8%
2. Audi – crestere de 21.7%
3. Mercedes-Benz – crestere de 28.6%

Vanzarile de autoturisme noi in Romania au scazut in 2011 cu 11% fata de 2010, pana la 94.696 unitati. Vanzarile de masini premium si lux au avut o evolutie pozitiva, mai multi producatori raportand cresteri ale vanzarilor fata de 2010, printre care si BMW, Audi, Mercedes-Benz.

In Romania in 2011 ierarhia constructorilor de masini premium s-a pastrat fata de 2010, liderul pietei fiind BMW, cu 2028 unitati vandute, urmat de Audi cu 1.600 unitati si Mercedes-Benz la diferenta foarte mica, cu 1.544 unitati (2010: BMW:1574 / Audi:1315 / Mercedes-Benz: 1201). Vanzarile BMW au crescut astfel cu 28.8% in 2011 fata de anul anterior. Ca valoare, putem estima vanzarile de masini BMW la nivelul de cca. 100 milioane Euro.

Din datele disponibile APIA, la sfarsitul lunii mai 2012 clasamentul in functie de numarul de masini vandute era urmatorul:
1. Audi – 831 unitati
2. BMW – 791 unitati
3. Mercedes-Benz – 706 unitati

Aceasta este structura vanzarilor BMW in 2011 pe modele, si evolutia sa fata de 2010:

Cel mai bine vandut model BMW in Romania a fost in 2011 BMW X5, cu 434 unitati, urmat de X1 cu 373 unitati si X6 cu 338 unitati.
BMW Seria 3, cel mai bine vandut model BMW la nivel global, a reprezentat in 2011 doar 10% din vanzarile de modele BMW in Romania, adica 196 unitati.

Modelele din gama X reprezinta impreuna 68% din vanzarile marcii in 2011, fata de 67% in 2010.

In 2011 in Romania BMW este lider la Clasa mare si pe segmentul SUV, in timp ce Audi conduce la clasa compacta, clasa medie si clasa SAV-urilor.

Previziuni si concluzii pentru 2012. BMW, Audi si Mercedes-Benz se asteapta la cresteri de vanzari si pe termen lung, si continua investitiile in facilitatile de productie.

Desi piata chineza si-a incetinit cresterea, analistii estimeaza ca cei trei constructori se pot astepta la cresteri de circa 20% in 2012.

BMW intentioneaza sa fie si in 2012 constructorul auto premium cu cele mai mari vanzari la nivel mondial. BMW se pregateste sa lanseze noi modele, investeste in fabricile actuale, la Spartanburg si cea din UK, si a inaugurat deja o a doua fabrica in China, la Shenyang.

Se estimeaza ca Audi isi va pastra locul 2 si in urmatoarea perioada, cel putin pana in 2014 sau 2015, pana cand Mercedes-Benz va vinde suficiente volume Clasa A si B, care au preturi mai mici. Audi intentioneaza sa investeasca 13 miliarde de Euro in urmatorii 5 ani, pentru dezvoltarea de noi modele si pentru a creste capacitatea de productie. Audi va extinde o fabrica in Ungaria si va construi una noua in China.

Mercedes-Benz intentioneaza sa redevina liderul pietei de masini premium pana in 2020, dupa ce a pierdut suprematia in fata BMW din 2005. Pentru 2012 Mercedes se asteapta la vanzari de 1.26 milioane de unitati. Pana in 2015 Mercedes-Benz are de gand sa lanseze 10 modele noi. Pentru 2012, compania a alocat cca. 2 miliarde Euro pentru extinderea unitatilor de productie in China si inca 2,4 mld USD pentru uzina din SUA. In martie anul acesta compania a inaugurat si fabrica de la Kecskemet, in Ungaria, unde va construi modele Clasa B.

Se estimeaza o crestere a pietei de 4-5% pentru anul 2012, iar BMW, Audi si Mercedes-Benz se asteapta la cresteri ale vanzarilor cu 4-5% peste cresterea pietei. BMW se asteapta la o crestere de 9%, iar cei de la Audi si Mercedes au declarat doar ca se asteapta la cresteri ce vor depasi nivelul pietei.

[Surse: Comunicate de presa, rapoarte de vanzari, APIA]

Fiti la curent cu cele mai noi stiri din lumea BMW si de pe telefonul mobil, accesand m.bmwblog.ro

BMW Motorrad

Comentarii

©2024 BMW BLOG ROMANIA.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

BMW BLOG ROMANIA aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account